Crama Oprisor Cupola Sanctis Sfantul Andrei

Întâichematului i se mai spune pescarul, căci, în dorinţa de a învăţa şi înţelege mai multe, a lăsat barca şi năvodul şi a intrat ucenic la Ioan Botezătorul, cu vorbele căruia s-a hrănit şi şi-a curăţat sufletul. Când Ioan a depus mărturie pentru Hristos, spunând, „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatele lumii!”, Andrei a fost primul care L-a urmat, aducându-l pe Petru, fratele lui, pentru a deveni amândoi „pescari de oameni”.

A fost lângă Mântuitor în toate zilele Lui, de la primele minuni până la Înviere. Când apostolii s-au strâns şi au aruncat sorţii pentru a şti ce parte de lume vor străbate spre a propovădui noua credinţă, lui Andrei i-a revenit Bitinia, de la Scutari, peste canalul Constantinopolului, până la Niceea, şi cele două zone de lângă Marea Neagră, cu neamurile care se aflau între Macedonia şi Tracia, până la Istru (Dunărea de astăzi). Pe mulţi a botezat şi hirotonit preoţi pe drumul său, fiind primul care a adus Cuvântul lui Dumnezeu pe meleaguri dobrogene. Andrei a fost răbdător cu fiecare neam pe la care a trecut, pentru ca vorbele sale să prindă rădăcini în suflete.

Crucea Sfântului Andrei tronează astăzi pe steagul Scoţiei, al cărei patron este, alături de România, Spania, Sicilia, Grecia şi Rusia.

Creştinătatea întreagă îl sărbătoreşte în 30 noiembrie. 

Povestea colecţiei CUPOLA SANCTIS începe cu trei vinuri în ediţii limitate: Sfântul Gheorghe, Sfântul Dumitru şi Sfânta Ana. Demersul a dorit să reprezinte plecăciunea în faţa celui mai adânc şi mai intim aspect al Olteniei Profunde: credinţa. Am dorit să punem pe masă, la fiecare sărbătoare, vinuri create cu pioşenie, dând fiecăruia dintre ele o asemănare cu sfântul patronim: un pic din rigurozitatea şi asprimea Ucigătorului de Balaur, ceva din blândeţea şi bunătatea Izvorâtorului de Mir şi un strop din delicateţea Zămislitoarei Maici a Domnului.

Mai târziu însă, gândul bun ne-a arătat că oamenii se bucură în aceeaşi măsură de fiecare dintre onomastici, că sărbătoarea unuia sau a altuia dintre sfinţi poartă totdeauna aceeaşi încărcătură, fiind un prilej de a serba viaţa şi darurile divinităţii. Nu se strâng laolaltă doar cei care se serbează, ci şi toţi cei dragi lor.